3. Troparele
- Glas 6 -

    D oamne, cela ce pe preasfântul tău Duh în ora a treia l-ai trimis apostolilor tăi, pe acela, Bunule, nu-l lua de la noi, ci-l înnoiește întru noi, cei ce ne rugăm ție.
    Stih: Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele din lăuntru ale mele. (ps. 51 [50]: 12)
    Doamne, cela ce... (ca mai sus ).
    Stih: Nu mă lepăda de la fața ta, și Duhul tău cel sfânt nu-l lua de la mine. (ps. 51 [50]: 13)
    Doamne, cela ce... (ca mai sus ).
    Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
    Născătoare de Dumnezeu, tu ești vița cea adevărată, carea l-ai odrăslit pe rodul vieții. Ție ne rugăm, Doamnă: roagă-te cu apostolii și cu toți sfinții, să fie miluite sufletele noastre.
    Apoi, următoarele versele de psalmi:

    Domnul fie binecuvîntat din zi în zi! Îngrijească-se de noi Dumnezeul mântuirii noastre. (ps. 68 [67]: 20)
    Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al liberării. (idem, v. 21 a)

4. Rugăciunile comune

    Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără-de-moarte, miluiește-ne pe noi.
    Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
    Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele tău.
    Kyrie, eleison. - De 3 ori.
    Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
    Tatăl nostru...

5. Tropare și condace
- Glas 8 -

    Bine ești cuvîntat, Christoase, Dumnezeul nostru, cela ce preaînțelepți pe pescari i-ai arătat, trimițându-le lor pe Duhul Sfânt, și printr'înșii lumea ai vînat. Iubitorule de oameni, mărire ție.
    Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh,
    Grabnică și statornică mângâiere dă robilor tăi, Iisuse, când se mâhnesc duhurile noastre; nu sta departe de sufletele noastre întru necazuri; nu te depărta de gândurile noastre în prilejuri de supărare, ci pururea ne întîmpină pe noi. Vino la noi, vino, cela ce ești pretutindenea; precum și cu apostolii tăi ai fost pururea, așa și cu cei ce te doresc te unește, milostive, ca împreună fiind cu tine, să-l lăudăm și să-l preamărim pe preasfântul tău Duh.
    Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
    Nădejde și folositoare și scăpare a creștinilor, zid nebiruit, celor slabi liman neînviforat tu ești, Născătoare de Dumnezeu, preacurată; ci precum scapi lumea cu neîncetată rugăciunea ta, pomenește-ne și pe noi, Fecioară prealăudată.

6. Rugăciunile orelor

    Kyrie, eleison. - De 40 de ori (ritmarea: patru grupe de câte 3 Ś 3 + 1 ) .
    Apoi rugăciunea Sfântului Ioaniciu [Ioniță] cel Mare:

    Cel ce în tot timpul și în toată ora, în cer și pe pămînt ești adorat și preamărit, Christoase Dumnezeule, îndelung răbdătorule, mult îndurate și mult compătimitorule, care pe cei drepți îi iubești, și pe păcătoși îi miluiești, cela ce pe toți chemi la mântuire, cu făgăduința bunătăților tale ce vor să fie; însuți Doamne, primește rugăciunile noastre în ora aceasta și îndreptează viața noastră spre poruncile tale. Sufletele noastre le sfințește, trupurile le curățește, cugetele le îndreptează, mințile le luminează, și ne mântuiește de tot necazul, de rele și de durere. Înconjură-ne cu sfinții tăi ângeri, ca prin mijlocirea lor fiind păziți și povățuiți, să ajungem la unitatea credinței și la cunoașterea măririi tale celei neapropiate, că bine ești cuvîntat în vecii vecilor. Amin.

    Kyrie, eleison. - De 3 ori.
    Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

    Ceea ce ești mai onorată decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, carea fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvîntul l-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

    a. Dacă este preot de față, atunci continuăm cu cuvintele:
    Întru numele Domnului, binecuvintează, părinte!
    Iar preotul spune:
    Dumnezeule, fii nouă milostiv și ne binecuvintează; luminează fața ta peste noi, și ne miluiește. (ps. 67: 2)
    Iar noi răspundem:
    Amin.

    b. Dacă nu este preot de față, atunci continuăm cu cuvintele:
    Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Christoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.


7. Rugăciunea orei I

    Spunem mai întâi rugăciunea Sfântului Ephraim Syrul (Efrem Sirianul):
    Doamne și Stăpâne al vieții mele, nu-mi da mie duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de domnie și al vorbăriei deșarte. - Facem o proșternere (metanie mare) sau plocon. (Adică îngenunchem, ajungând cu fruntea până la pămînt, apoi ne ridicăm în picioare, făcându-ne semnul sfintei cruci). Continuăm:
    Iar duhul curăției, al umilinței, al răbdării și al dragostei, dăruiește-mi-l mie, slugii tale. - Din nou o metanie mare. Continuăm:
    Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi mie să-mi văd greșelile mele, și să nu-l osândesc pe fratele meu, că bine ești cuvîntat în vecii vecilor. Amin. - Altă metanie mare. Apoi următoarele 12 stihuri:

    Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. - Facem o închinăciune (metanie mică), adică ne facem cruce, ducând mâna până la pămînt, dar stând totuși în picioare.
    Dumnezeule, fii milostiv mie păcătosului. - Alta metanie mică.
    Cel ce m'ai zidit, Dumnezeule, miluiește-mă. - Alta metanie mică.
    Fără de număr am greșit: Doamne, iartă-mă. - Alta metanie mică.
    Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. - Alta metanie mică.
    Dumnezeule, fii milostiv mie păcătosului. - Alta metanie mică.
    Cel ce m'ai zidit, Dumnezeule, miluiește-mă. - Alta metanie mică.
    Fără de număr am greșit: Doamne, iartă-mă. - Alta metanie mică.
    Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. - Alta metanie mică.
    Dumnezeule, fii milostiv mie păcătosului. - Alta metanie mică.
    Cel ce m'ai zidit, Dumnezeule, miluiește-mă. - Alta metanie mică.
    Fără de număr am greșit: Doamne, iartă-mă. - Alta metanie mică. Apoi:

    Doamne și Stăpâne al vieții mele, nu-mi da mie duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de domnie și al vorbăriei deșarte. Iar duhul curăției, al umilinței, al răbdării și al dragostei, dăruiește-mi-l mie, slugii tale. Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi mie să-mi văd greșelile mele, și să nu-l osândesc pe fratele meu, că bine ești cuvîntat în vecii vecilor. Amin. - O proșternere mare.     Apoi următoarea rugăciune:

    Stăpâne, Dumnezeule, Părinte atotputernice; Doamne, Fiule unule-născut, Iisuse-Christose; și Duhule Sfinte, o singură Dumnezeire, o singură putere, miluiește-mă pe mine, păcătosul, și cu judecățile pe cari le știi mântuiește-mă pe mine, nevrednicul tău șerb; că bine ești cuvîntat în vecii vecilor. Amin.

8. Dezlegarea

    Preotul: Mărire ție, [Christoase,] Dumnezeul nostru, [nădejdea noastră, ] mărire ție.
    Poporul: Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. - Kyrie, eleison; Kyrie, eleison; Kyrie, eleison. - [ Întru numele Domnului, ] Părinte, binecuvintează.

    Preotul dă dezlegarea:
    Christos, adevărat Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile preacuratei sale Maici și ale tuturor sfinților, să ne mântuiască și să ne miluiască pe noi, ca un bun și prieten al oamenilor.
    Poporul: Amin.

Înapoi la scara arătătoare
Înapoi la rînduiala utreniei și orei I canonice
Înapoi la psalmodia orei a III-a canonice
Înapoi la canonul de mângâiere
Mai departe la rînduiala orei a VI-a canonice